Povestea ei…
October 15th, 2009
Dana are 24 de ani şi cancer. Cancer de sange limfom Hodgkin stadiul 4 B. Acum câteva luni a început să se simtă rău. Analizele şi investigaţiile medicale din România nu au „indicat” vreo boală. Părinţii au dus-o acum trei săptămâni în Germania, la o clinică din Bonn, unde Danielei i-a fost descoperit cancerul de sânge într-un stadiu avansat. A rămas acolo internată, pentru tratament chimio.
În urma ultimului examen medicii din Germania au descoperit faptul că şi măduva i-a fost atacată , lucrul care complica problema pe care o are. Daniela are nevoie de 70.000 – 80.000 de euro pentru a plăti costurile internării şi ale tratamentului.
Dana este o tânără frumoasă, inteligentă, mandră, dar o mândrie lipsită de ipocrizie, care îi dădea puterea să lupte cu o nesfârşită energie pentru lucrurile în care credea. Dana înainte de toate credea în prietenie şi în oamenii buni, credea în noi toţi . De aceea ne-am strâns mâinile atâţia, şi am pornit în acest maraton pentru viaţă să luptam şi noi măcar cu o parte din puterea ei să se întoarcă acasă cu bine şi să ne putem bucura unii de alţii de tot ce ne poate oferii viaţa !
Familia a deschis un cont:
BRD – Sucursala Reşiţa
RON: RO 55 BRDE 110 SV 2073 3011 100
EURO: RO 02 BRDE 110 SV 2073 3101 100
Cod SWIFT: BRDEROBU
Titular: Dobromir Daniela
Nu o lăsaţi pe Dana să plece de langa noi ! Avem nevoie de ea şi ea mai mult decat oricând are nevoie de noi toţi !
October 23rd, 2009 at 9:31 am
Buna, sunt Oana, o prietena si colega a Danei de facultate. Vreau sa spun ca e foarte buna initiativa! As vrea sa traduc in engleza si sa postam aceleasi informatii in engleza si poate si in franceza. Cand o sa traduc toata povestea Danei, cui pot sa i-o trimit pentru a o posta pe site..asta daca credeti ca e o idee buna. Multumesc
January 16th, 2010 at 1:05 pm
Duna Dana . Regret pentru ce ti sa intimplat . Sper ca d-zeu sa te ajute sa te vindeci si sa fi fericita . Sa te poti bucura cu adevart de viata. Sa ai notoc ca , cit mai multi oameni cu suflet sa te ajute.
January 19th, 2010 at 6:25 pm
Buna, chiar daca nu te cunosc doresc sa te rog sa fi increzatoare si optimista, asta ajuta foarte mult. Cu siguranta cei dragi iti sunt aproape si fac tot ce pot pentru tine. Multa sanatate si nu uita, oamenilor buni li-se intampla si lucruri bune.
January 28th, 2010 at 3:02 pm
Surioarea mea a plecat dintre noi din aceeasi cauza
.
Oh God… si cand ne gandim ca pentru sanatate nu sunt bani niciodata…
Am sa va ajut si eu in curand cu cat pot… putin cu putin se aduna!
February 13th, 2010 at 3:48 am
Draga Dana, te rog trimite-mi un mail. Vreau sa-ti dau niste numere de telefon si adrese de mail care ti-ar putea fi utile. Sanatate multa! Ma rog pt tine!
February 14th, 2010 at 12:23 pm
33 cazuri disperate de oameni grav bolnavi care au nevoie de ajutorul vostru. e suficient macar sa dati mai departe informatia http://www.facebook.com/group.php?gid=258318893579&ref=nf
August 23rd, 2010 at 3:03 am
Loved to go through your site. I would love to suggest you that site visitors present many people view blogs on Mondays. So it should really encourage bloggers to write new create ups above the weekend primarily.
August 23rd, 2010 at 4:28 am
I’m not truly too familiar with this topic. I a whole lot more so just prefer to stop by blogs for layout ideas and facts like that. But you definitely made a subest that i in most cases care absolutely nothing about tremendously interesting. This can be a good weblog to model mine soon after. I wish you don’t thoughts if i bookmark your web-site, in order that i can comfortably seek it again within a future. Cheers
August 23rd, 2010 at 4:58 am
I was fairly pleased to seek this web pages.I wanted to thank you for this perfect view!! I definitely enjoying each minor bit of it and I’ve you bookmarked to check out new stuff you article.
August 23rd, 2010 at 2:40 pm
I’m not quite too familiar with this topic. I a great deal more so just like to pay a visit to blogs for layout tips and details like that. But you indeed manufactured a subest that i more often than not care nothing about very fascinating. It is a very good blog page to design mine soon after. I wish you don’t thoughts if i bookmark your webpage, making sure that i can immediately get it once more within your future. Cheers
August 23rd, 2010 at 3:11 pm
A single of my favored important things about blogging is this community of bloggers. We aren’t cut-throat. We share successes and miseries. And when one thing performs, we do not hold it to ourselves – we want it to perform for every person. I really like blogging and wish that it becomes full-time just one day, but I appreciate the mastering and growing (the journey) and am an exceedingly patient man.